Dragostea e pseudonimul mortii

Neindestulator comentat, poemul lui Ion Caraion tinde sa ocupe, fara sa intrebe pe cineva, cu ori fara consimtamantul care ne apartine, locul pe care-l merita. In firea sa cea mai adanca pulseaza un amar trufie, insa si o stranie, indarjita, vigoare (in razboi cu oboseala ori nascuta din dansa), care-i dicteaza sa procedeze asa si nu altfel. Suprafata sa doar atat de abrupta, nesimetrica, taioasa si dispretuitoare e facuta mai curand sa respinga, decat, dupa normele obisnuite ale confortului sentimental, sa atraga si, sa ademeneasca. Insa exterioritatea de atatea ori rebarabativa ascunde un miez contrariant, o sensibilitate mult prea vie. Structural, prezenta poezie e tensionata si de o anumita sensibilitate de a fi in contratimp, o sensibilitate innascuta, care o face sa mearga contra modei, sa socheze si sa displaca.