Calea Victoriei

Nu in latura caracterologica sta insa meritul romanului lui Cezar Petrescu. In datele lor interne, personajele au ceva predictibil. Ascensiunile le sunt sincrone. Caderea unuia duce la prabusirea celorlalti. Si, de obicei, intocmai ca in jocul de domino, toti au in preajma pe cate cineva. Momentele de singuratate sunt rare in Calea Victoriei. Admirabila, in schimb, e inventia epica, desi nu din ea, ci din lirismul difuz i s-a tras romancierului succesul. Fiecare capitol incepe printr-un soi de avertisment metaforic, fara nicio legatura explicita cu continutul ulterior. Unele dintre aceste puneri in tema (mai degraba decat in abis) au intr-adevar structura de anecdote, dar atat de generale, incat propriu-zis nu putem vorbi despre narativitate autentica. Cel mult, despre infuzie de stari de spirit. Procedeul tine de alegorie, si substratul vag moralizator se ghiceste permanent indaratul lui. Insasi Calea Victoriei reprezinta, au aratat-o mai toti comentatorii, un alt nume pentru melanjul de opulenta, viciu, civilitate, eleganta, conspiratie si tragedie care freamata in marele oras. De altminteri, prea putine lucruri se petrec spatial pe fostul Pod al Mogosoaiei."e; - Cosmin Ciotlos