Sfarsit de veac in Bucuresti

Sfârsit de veac are un ritm bine marcat de scene în care conflictul e psihologic. Sunt scene de lupta, de duplicitate si de strategie, conduse cu mâna sigura, în care personajele îsi confrunta interesele, dar si fi rea ascunsa. Maestrul de ceremonii este, fireste, Urmatecu, plin de vitalitate, neobosit, viclean, calculat, altruist si crud totodata, pe care doar lucrurile neclare, ciudateniile, capriciile femeilor, nebunia si moartea îl tulbura, scotându-l din apele în care se scalda de obicei. Chefurile uriase pe care le trage dupa înmormântari vin din nevoia de a se reechilibra psihic. Daca boierul Barbu e un Tuzluc, iar Jurubita, o Kera Duduca, Urmatecu e un Dinu Paturica infinit mai complicat si mai subtil, realizat la alte dimensiuni fizice si morale. Nu exista, cum exista de obicei în romanul de acest tip, personaje pozitive ori negative. Nici aplecarea spre caricatura de la romancierii postbelici. Am putea spune chiar ca pâna si cei mai netrebnici sunt priviti cu anume compasiune. Un element important este acela biografic, care atenueaza eventualul spirit critic.