Azi cant jazz

Citesc Azi cint jazz cu acea curiozitate usor nesigura cu care intri intr-o locuinta necunoscuta. Din holul de la intrare ma izbeste ordinea. Fiecare cuvint e la locul lui. Fiecare sentimenrt asezat pe raftul potrivit... Totul cu finete, cu rafinament, de un gust ireprosabil. Culmea, imi place ordinea asta, mie, care am trecut o viata intreaga prin meandrele suprarealismului, prin absurdul celor mai derutante concluzii, prin combinatii imposibile dintre un scaun si o cifra, dintre ziua de joi si un pepene verde. Gata! Debutul in poezie al Mihaelei Stanciu. Parcurg, asadar, cartea Azi cint jazz. Un titlu incitant prin nostalgia acelui l'eternel retourE , prin inciziile rafinate pe care bisturiul unui chirurg-poet le face pe propria lui agonie, pe tacere, pe tot ce vine nechemat...ca si cum ar fi ceva normal pe pamint,/ iar tu sa n-ai umbrela/ sa-ti placa sa amesteci picaturile/cu gindurile de peste noapte dintr-o conversatie neterminataE . O fata singura cinta jazz fara sa clameze nimic, fara sa spuna nimic, cauzele nu trebuie aflate. O fata cinta jazz, dar nu cinta o fata, tacerea e cea care cinta. Tacerea asta uneori e foarte inteleapta. Dar intelepciunea e o mare ofensa pentru un poet, veti spune. Uite ca nu e asa.E Nora Iuga